poate că ai dreptate tu
cum stai acolo inventând
copacii de pe strada mea
trăgînd cu ochiul la fereastra
pe care ai sparge-o dac-ai vrea
doar întrebând
nu te-ai plimba?

Plouă cu frunze fată dragă
și niciodată nu mi-ai fost
departe
atâta vreme ca acum
îmi vine să mă mut cu totul
cu toamna mea
la tine-n drum
să te întreb
nu ce mai faci
știu
iar te cauți prin povești
de data asta aÈ™ vrea doar
să te întreb
mă însoțești?

poate că ai dreptate tu
cum stai acolo îngrijind
bolnavii de pe strada mea
spărgând cu ochiul o fereastră
cu umbra insolit de grea
doar să mă-ntrebi
nu te-ai plimba?