vreau să calc pe frunze moarte
și să strig la luna egipteană
dimineața-mi arde-n flăcări
mă tai cu pixul pe coapsă
trag perdeaua translucidă peste geam
să văd blocul de peste drum cum nu e
într-o nuanță albastruie
ars de flăcările dimineții

alerg pe-o alee-nlăcrimată
alunec
cad
plâng de durere
iar lacrmile-mi umplu aleea
plină de frunze
și nu mă pot ridica
din amestecul
lacrimilor aleii cu ale mele

ard flăcările dimineții
și evaporă râul tristeții
care nu-i trist deloc
doar există

scot un sens vechi din buzunar
și-l scap intre frunzele moarte unde î-e locul
plec și las in urma mea
lacrimi
frunze
și sensuri