toatã durerea se strînge-ntr-o coardã de vioarã
ºi ochii tãi sclipind în frumuseþe
e o tãcere de octombrie în salã
ºi toþi privesc un sens al vieþii dar
ritmul prea fin mã face un captiv al bucuriei
ºi omul rar pe nume druþã simplu tace sus
schiþeazã-n aer melodia creºte
ca sufletul în valuri de apus
vers transparent scriu în creion
luminile se sting atît de lent
ºi în ecourii mã cuprinde-absent
povara bunãtãþii moºului ion

din nai rãsunã ºoapta istoriei de plai în care
ciobãnaºii îºi adunau în searã turmele la stînã
cîntînd plãpînd din dorul sãu iubirea unicã de þarã
azi suntem împreunã
semiîntuneric nimeni nu clinteºte între cei mai mulþi
iar ochii-þi lãcrimeazã
nu sunt poet
dar mã atinge
scrisul mai tare decît vremea
aplauze peste o realitate mai sus de timp
"satul cel cu cer albastru" acolo e cuptorul cel mai cald
bisericuþa zgribulitã-n zare
un alb ameþitor sub ceru-nalt
copacii lungi care-i strãpung infinitatea pe-acolo se plimba în amintiri
80 de constelaþii ºi un murmur prea uman
da scriu pe întuneric dar vocea lui suavã-mi lumineazã scrisul
un omenaº frumos din nord de þarã
ºi un sãtuc atît de drag care mereu va fi un fel de spirit pentru om
în slobozia veche lîngã nistru un tatã scump alãturi ºi tovar㺠bun
fîntîna malul cel sculptat în piatrã nucul
perle în care toþi ne regãsim
rîs rãguºit în numele codrilor
romanþe cîntece mai vechi
"trece un car cu boi pe drum scîrþîind din roþi aleul ºi amurgul sîngerînd bate între poeme în cãsuþa mea de lut..."
trecutul vechi în sate de demult o viaþã grea zãpezi pe umeri
bãtãtorite mîini
în sapã coasã secerã
o floare galbenã
în palmele-negrite de lucru
pe-atunci cînd încã "femeia bocea vaca"
asta e mioriþa din vorba lui arghezi "eu am ivit cuvinte potrivite din grai strãbun crescut pe lîngã vite"
privirea unui vultur
sprîncene arcuite în interior
ca ºi gîndirea
doar sufletul rãmas cumva
spre înafarã
înspre oameni
cu mîinile-ncleºtate
iubirea strînsã-n pînza cea de hîlþ
pînzã cît lumea
lecþii la gura sobei
ºi neuitate prea lungi ºezãtori cu glume
cîntece
glasuri melodioase
"de colo-n vale la fîntînã"
cînd toarce fiecare despre ale lui
prea cald printre idealiºti cã asta suntem
tot fiecare e cu sapa lui
iar seara strîngi vioara ca umãrul unei femei
o tristã despãrþire-n care dragostea abia se-nfiripã
dansãm în cerc cu ochii înspre lume
se lumineazã-afara noi ne despãrþim
o coardã doar un sunet un la revedere
ºi nu mai eºti aici
dar eu mai sunt
cu glasul tremurînd în lacrimi reci
îi ºtii ºi tu i-ai pipãit atunci i-ai ºters cu rãsuflarea-þi caldã
acuma vîntul mi-i usucã eu încã plîng
scrisoarea mea cuvîntul meu în contrajur
a tale palme mîngîind iubirea lãsatã pe furiº în poezie
tu nu mã ºtii eu te privesc din depãrtare
sunt un copil sfios din timpul care a trecut
mi s-a tocit creionul muzica rãsunã
eu tac nu te ascult
fiindcã nu vorbeºti
nici tu
deci tacem amîndoi
iarã tãcerea-i apã pentru rãdãcina din care-mi creºte dragostea
ascult vioara-n stînga iar în dreapta contrabasul
iarãºi aplauze peste tãcerea lui
"tînãr tanchist cu o balalaicã dansa acolo"
despãrþii de credinþã
schimbãm biserica pe o "catiuºã" sau pe veselie
- mergi simplu omule noi te vedem oricum oricît de nefiresc te-ai ghemui în umeri luminile se schimbã între ele ca poeþii -
ºi apa nistrului îmi dãruieºte liniºtea de casã
cu pîinea mare albã caldã ºi gustoasã
plãcinte moi acuma scoase din cuptor buneii nu mai sunt
rãmînem noi
mã culc pe al tãu umãr eu îþi sunt îmi eºti da suntem oameni
iar florile în rãsãrit se ºi trezesc
mireasma lor ºi apa
cerurile mai albastre
ne þin aproape
ne þin mai împreunã
viaþa trecutã prin rãzboaie sînge ºi bombe mai moderne
"un escador cu sabia sã iasã-n luptã" ce comedie
ce omenaº frumos
dar cîte bocete au fost pînã la doine
cîþi oameni scumpi ne-au pãrãsit aºa de dragul unui pur ºi simplu
o clipã de sinceritate doar
"cu traista-n ºold cãlãtorind prin siberia... ºi fumega berlinul"
pe fonul de albastru ºtirb privesc minunile din plaiul meu
mã minunez
aici chiar m-am nãscut
vreau sã rãmîn
ºi sã pãstrez ce am mai scump
doar în cuvinte ºi sunete prelungi
miºcãrile fiinþei emoþia zvîcneºte-n ritm de dans
ºi ochii lsrg deschiºi
tãlpile goale de copil în palme
soarele ascuns se va ivi oricum
mîinile una peste alta
un 7 februarie demult trecut
vocea-i rãsunãtoare
ulciorul lutul lui între palme muncitoare
e pagina întoarsã
alte generaþii
adevãratã nuntã de melodii
în plinã toamnã ruginie
pentru druþã