Inundații pe Dunăre

S-a revărsat un fluviu-al fericirii:
și am rămas fără avut și case.
dar nu am plâns: eram la nuntă, mirii
cu sufletul și pielea doar, pe oase

priveam, din lume, cum ne-alungă cerul,
dar ne țineam, iubito, de urât,
creșteau în noi hrisoavele tăcerii
și-aveam doar rugăciunea, jug, la gât

cât timp aram, cu ruga noastră, tina,
mureau în univers atâția sori,
de câte ori cădeam, de-atâtea ori
ne ridica, să pipăim lumina
un Dumnezeu al orbilor, din nori