Femeie ori copile,

Ce-as fi devenit eu langa tine:
- O scoarta de copac tare si indoita pana la pamant,
Care-ti seamana, daca ma uit la tine... drept si lucid, -
Ori mai stiu eu ce?
Sau poate c-as fi ajuns sa ma inchid in mine,
Ca intr-un sicriu, in care, daca se bat cuiele,
Degeaba plangi de jale, de iubire sau de nemurire,
Ca viata inapoi tot nu mai vine?

Ce-as fi ajuns, privindu-te zilnic,
Cu dispret, cu mila, cu sila,
Cu duiosie si dragoste, poate, uneori,
In revarsat de zori, cand tu ai fi dormit
Pe bratul meu,
Ca pe nodurile unui copac scorburos si garbovit,
Peste care au trecut ani-secole, si urme au lasat?

Ce-as fi spus, unul langa altul stand, intr-o casa,
La masa, pe canapea, in pat,
Acolo unde te-as fi imbratisat cu gandul aiurea varsat,
In vreme ce tu m-ai fi iubit necontenit,
Douazeci si patru de ore din 24,
Din apus pana in zenit,
De la plus pana la minus infinit,
Si iar inapoi, cat pentru doi…

In timp ce eu te-as fi atins-stins,
De-obicei scarbit si silit,
De foarte multe ori otelit si grabit,
Si de prea putine dati cu dragoste de ochi, suflet,
Cap si trup indragostit?

Ce-as fi privit, stand cu coatele mele si ale mintii
Pe pervaz de fereastra cuminte, in vreme ce tu ai fi scris ceva,
Poate mie, habar nu am, poate altcuiva,
Ne-ai fi facut un copil, ai fi vorbit sau ai fi trebaluit ceva, -
Vazand acolo, sus, sus de tot, in zbor,
Strigatul meu mut ori, posibil, si-al tau, pe care-l striveste talpa
Dimineata, seara, dar si la pranz, asa e, pe covor,
Si, de fapt, peste tot, chiar si pe ultimul nor
Care a stat intre noi aseara
Si intr-o trecuta demult vara,
Ca o cucuvaie ce plange a ploaie?
Sau a “ceva” ce mai ales eu
Nu stiu ori nu pot descifra?

Ea plangea sau tu?
Ba nu, eu am fost,
Dar asta nu se pune si nici nu se spune, nu-i asa?
Ca altfel, devii cum e mai rau:
Vulnerabil, deschis, inamorat, daruit
Si inseamna, pe deasupra,
Ca ti-e dor de ceva ori de cineva, ori de tine…

Nu-i mai bine smintit si singur,
Ce zici, nu-i mai bine?

E bine, totusi, ca ti-au (mai) zis (si) altii, pana la urma,
Ce n-a fost in stare sa strige decat tacerea mea
De catifea, cu margini de otel
Si taisuri de cutit ascutit,
Si anume ca, pentru tine,
Greu sa se miste ceva din mine ori din ei
Asa cum scrie la carte
Si asa cum si Dumnezeu ar vrea,
Poate,
Ca eu, oricum, nu mai stiu, zau,
Aici, unde sunt, daca mai vreau, asa,
Pe bune, ceva.

A, da, as fi vrut, -
Pacatos, sfios, nevolnic si mandru ce sunt, -
As fi vrut, totusi,
Candva, nu stiu cand,
Sa(-ti ) las un bilet pe care sa scriu
Doar atat:


“Si cu toate astea, tu m-ai iubit mult…”


Ai grija…tu de el, te rog,
Sa nu fie luat de vant?
Eu, nu stiu,
Azi macar, promit ca poate-l …scriu;
In gand.
Iar cei ce-l vor gasi, daca avem noroc,
Langa scoarta unui copac batran, indoit spre pamant,
Nu vor sti, da, ce bine! - cine l-a scris
Sau cine e el, copacul: eu sau tu,

Demult ori mai curand,
Impreuna sau...pe rand.

"Doi ochi negri"

P. S. Apropo, apropo, draga mea, ar avea ceva
Daca...biletul, biletul meu,
Ar fi pentru...altcineva?!?

Bucuresti, 22 oct. 2008, 15:29