Cu gândul dus, sub stoluri de frunze,
i-e sufletul plin de ramuri de fluturi ;
iubirea prelinsă pe vene de sălcii
renaște-amintirea pe aripi de gene ;
cu mâneca largă, zbătâd ca un vis,
cu pașii pe marginea gândului fin,
iși caută somnul pătruns de trăire
găsind numai viața pe iris deschis
și fluturi albaștrii – reflexii de raze
se joacă cu roșul din inima ei.

‘Iubirea se-ascunde, găsi-o-voi oare ?
alerg peste câmpuri si valuri de vânt…
pe nori argintii tresar de chemare
« Lia ! » ma strigă fluturii mei.’

Acolo in lumea cu pâlcuri de stele
se-adună cu toții – străjerii plăpânzi,
păzesc și slăvesc intreaga ardoare
ce-așteaptă sa-avem doar curajul de-a vrea
și-atunci o să spună ‘Iubirea ta, Lia,
e-n tine deja ; ascult-o si arde odată cu ea !’