Printre coapsele tale se pot vedea Tour Eiffel, l'Arc de Triomphe
și mulțimea nărăvașă care se calcă-n picioare până la cer –
astfel, trăind pe picior mare, alături de tine pot vedea lumea,
pot urmări norii și mirosi transpirația de la metrou într-o zi de noiembrie,
atunci când alegi calea de mijloc de jos

Nasul tău seamănă cu stânca pe care am cățărat-o vara trecută –
atât de lină încât florile de colț au devenit rotunde;
numai degetele mele se îndoiau asemenea păsărilor flamingo
când meditau profund în oglinda mișcătoare,
și aveau impresia că se scufundă

Când te țin de mâna caldă și catifelată simt invazia acelor
ce fug ca nebunele până-n hipotalamus, și se-ntorc ostenite
să anunțe ora exactă în ceasornicul gol
Momentele dilatării simțurilor într-un deșert al umbrelor fără stăpân,
par să-ți urmărească fiecare mișcare prin răcnete instinctuale

Pieptul tău... O! Pieptul tău, jumătate chel, jumătate pădure mă duce
cu gândul la serile când ne plimbam pe lângă cimitir și era frig,
și cald pe jumătate. Atunci am aflat pentru prima oară că diferența
dintre moarte și viață este exact de doi metri: plini de pământ și de viermi
și bucăți ruginite de fier, și de oase

Scrisorile tale miros a măr, a trabucuri și au gust de fetească albă –
mai puțin a hârtie și cerneală scumpă chinezească
Când le deschid se adună timide pe masă, șoptesc vorbe dulci și-apoi îmi arată
o frunză roșcată, un scaun, o lampă cu gaz și fereastra deschisă spre cer,
și ruj, preludiu, mister

De niciunde ochii-ncep să se-adune, să taie din tine bucăți moi ... virgine,
să-ți miroasă-n călcâie, să te tragă de coapse, să se urce pe nas
până-n cimitire, să te-njure și-apoi resemnați
să te-ngroape
în timp