E vineri e dimineață afară e ceață eu îmi spăl dinții
fac gargară cu miniștrii și prinții cu îndrăgostiții
zburători ai Marthei Bibescu să nu uit că sunt
european. Aș scrie ceva mare cât Europa cunoscătoare
ce mugește-n neputință văzându-și tăurașii cum se iau
în coarne își sparg burțile cu țurțuri cu sloiuri
telecomandate cum picadori în roșu-albastru îi ațâță
nu le pasă că în rumeguș cade sânge din sângele ei.
Pe Martha au primit-o Roosevelt Goering Churchill
Bernard Show Mussolini dracul și lacul – în nici un
caz Anna de Noailles – la Mogoșoaia la palat n-am mai
apucat s-ajung la ceai ca invitat. Proprietățile mele
se întind la Petroșani puțin la București puțin la
Tulcea Iași până-n Gura-Humorului și Cluj. E vineri
e dimineață afară e ceață eu sunt un om avut. M-au
avut întâi părinții la Potlogi m-au avut bunicii la
Petroșani m-a avut fratele la Tulcea iubita la Iași
iar fiul la Cluj. Literatura m-a avut dintotdeauna
sunt semnul ei ticălos parșiv de carte — unul care
fură pune deoparte să devină și el carte. Dacă Marthei
nu-i place Dostoievski că-i rus nici mie că ea se dă
franțuzoaică. Măcar eu mă dau poet — nu știu de care —
ai mei se trag din Oltenia din Muntenia din Moldova poate
din Ardeal poate din alte părți dar caz nu fac.
E vineri e dimineață afară e ceață eu dialoghez cu
Martha franțuzoaica despre starea vremii de cine i-a
pus foc reședinței din Posada eu cel puțin l-am dibuit
pe micuțul piroman de șase ani ce mi-a aprins prosoapele
puse în balcon pe sârmă — mai sus cu un etaj el voia
să vadă cum de zboară fulgerul așa singur
a încercat și el cu chibrituri aprinse aruncate într-acolo.
E vineri e dimineață afară e ceață eu stau acasă cu
Martha de vorbă la masă și mă întreabă de arborele
familiei mele dacă-i albastru. Cum să fie altfel
arborele meu decât ramificat pe boltă-n Voroneț din
rădăcini adăpate-n Gilort în Argeș în Siret în Someș?
Pe Martha o frământă dacă există ruși de Nisa pe mine
dacă medicii roși-albaștri vor avea pricepere s-o
vindece pe săraca Europa care se dă de ceasul morții
așa de tare o doare sub coasta ei de sud-est. Că și-ai
mei își frâng mâinile văzând-o prăvălită lângă gard
cum suflă greu cum pe uluci se așează un vultur cu
două capete un papagal verde cu ciocu-n semilună un
stol de canari galbeni — sanitari de nădejde ce vor
șterge sângele după operație vor lăsa albe strălucitoare
oasele bătrânei Europe. Iar noi tăurașii ei adoptați
mereu în ultima clipă vom fi chemați desigur la
parastas unde se împart atâtea. E vineri e dimineață
afară e ceață eu stau de vorbă cu Martha mă sfătuiesc
cu ea la ce pension să îmi dau poemele — la unul
franțuzesc la unul nemțesc la unul englezesc și dacă-i
prea scump acolo atunci la unul rusesc că-i mai
aproape de noi și se vorbește în dialectul limbii ruse
pe care-l știm cu toții. E vineri e dimineață afară e
ceață eu cu drag mă gândesc la aurolacii la
parlamentarii și viitorii noștri dictatori luminați.

26 martie 1999