O, Doamne, cum m-ai luminat,
Trăiam cu mintea în păcat,
Crezând că sunt poet dotat,
Clarvăzător.
Ș m-am legat în mod absurd,
De-ascultătorul cel mai surd,
Vă rog, chemați echipa SMURD,
Că simt că mor!

Cum am putut să cred că sunt
Cel mai deștept de pe pământ,
Și să atac un mare sfânt
Epigramist?
Trimis ca, prin programul său
Să năruie prostia-n hău,
Să nu rămân un tăntălău
Și-un anarhist.

Mi-ai dat răspuns ca unui bleg,
Ca și cum nu pot să-nțeleg
Demersul tău măreț și-ntreg
Pe-acest pământ;
Deci am vorbit ca un diliu
Sau ca profetul în pustiu,
Dar în sfârsit, acuma știu,
Și pe cuvânt,

Þi-aș mulțumi și-aș zice: pat!
Dar șahul nu s-a terminat,
Nu știi de ce nebun ai dat,
Deci, te previn:
Nu încerca să mă prostești,
Cu ce de Goetherii citești,
Că dacă iarăși mă stârnești,
Arunc venin!

Þi-am spus că ești stupid și gol,
Că-n ritm și rimă dai rasol,
Că ne faci limba mototol
Când iarăși scrii.
Și simt în creier un tractor,
Aș da cu bâta-n monitor,
Să-mi las fără calculator
Bieții copii.

Dar ce-s de vină puii mei
Că scriu tot felul de pigmei
Și nu sunt ascultați și ei
De nimeni? Știm
Că d'aia intră-n Agonii,
Păcat de noi că suntem vii
Și nevoiți noapte și zi
Să îi citim.

Există oameni care pot
Gândi ca un final de scrot,
De bunul simț îi doare-n cot
Și sar pe site.
Eu, în viteză dau un "next"
(de fapt trag apa peste text)
Sau îmi găsesc un alt pretext
Să spun good night!

Dar nu dea Dumnezeu vreodat,
Să am eu poftă de urat
Și să mă pun pe criticat
Din seară-n zori.
Că, de-o fi trează muza mea,
La câte stele vei vedea,
Deștept să fii, când vei cădea,
Acolo mori!