s-a dus tot până-n pământ
amicii mei stricați de mahoarca venită pe bandă
din cea mai apropiată republică abdominală
se uită la soarele cu mușuroaie
de cârtiță

e distanța care permite să ne legănăm
ciungi, cu creierii înfloriți de otrava care iartă
doar alveolele, tot tacâmul regelui din noi
și când nu mai ajunge apa din râu să bem altceva
bem altceva

revolta ne-a făcut degetele mai lungi
și iubirea aia ca o trompetă
sau un timpan pus să audă ce spun
nechercheliții fără oprire

dar soarele apune în el
se duce tot în pământ și noi defilăm
bănuții noștri arată mai mari și cântă
halbele sunt piane
la care acompaniem lumina de rahat a asfințitului
lumina ignoranței e atât de caldă pe fețe
doar știm că nu suntem condamnați
la un veșnic suntem