ca să se creadă pe sine, ca să se vadă, ca să se tulbure,
ca să împrăștie spori filamente și funigei de lumină către un telescop presimțit
ca să-și apropie degetul cu falange portocalii de sistemul de pârghii ale stelelor
reflectate atât de precar de circumvoluțiile creierului subpământean
ca să scoată, filmând accelerat, efecte burlești
din înmormântarea unui înger într-un lamentabil trup omenesc
în scânteierea apocaliptică a stroboscoapelor,
ca să moară mai puțin rușinos în cruciada condusă de arhiepiscopii plantelor,
când avioane turboreactoare se ciocnesc cu cele unsprezece lebede,
ca să încerce să fie mai puțin pură, mai puțin virgină, mai puțin ireală,
mai puțin conectată la pachetul de kent mototolit de lângă burlanul cu cap de leu,
ca să ajungă la satori, la ek-stază, pe cărările stacojii ale contemplației,
așezată în lotus zăpada meditează
afânată pe capota mașinilor
neatinsă de vreo mână
neatinsă de liniște
în piețe de chirico
biserici și carne
tramvaie și păsări
melancolie
în labyrinth.