Nu pot lipsi cât eu nici nu exist.
Încă mă caut printre vremi trecute,
Așa cum caută poate, un artist
Prin lumea lui de vise neștiute.

Nu-mi amintesc alcătuirea fostă
Sub care m-ai țesut ca ideal.
Răzbate doar imaginea anostă
A celui ce a fost cândva real.

M-am desfăcut sub vraja de la tine
În bucățele, ca o jucărie.
Azi chiar încerc să mă refac din mine,
Ca să-mplinesc dorita reverie.

Mai lasă timpul, meșter să ne fie
Acestei reîntoarceri din nimic.
Să pot iubirii iar să-i fiu solie
Și casă pe vecie să-i ridic.

În neputință, orice adiere
Mă clatină și drumul rătăcesc.
Rămâne dorul ca o mângâiere
Și chiar dacă-s pierdut, tot te iubesc !