îndelung am luat metalul și l-am aruncat în ochi
semnul glorios al clipei ploua peste hălci sensibile
cu corzi desenate pe pieptul gol

(carotajul
acribia dementă și miraculoasă
endemul poetic urcat pe respirație și urlând din
toți rărunchii)

în afară se înscăunează o rotire
axa se multiplică exersând o epifanie

era un copil aici țipă copilul
firav îmbălsămat în zeama orelor decolorate
cu un cap difuz
cu o mână concavă
în care erau așezate toate organele sale
dăruindu-le

în doar câteva clipe metalul a ascuns evidența
clipa s-a îngroșat devenind o eșarfă
legată neglijent de gâtul versului
de-un ganglion mândru