Sunt albe si gri petalele ce-mi cad in par. Mai multe albe inseamna moarte, mai multe gri inseamna noroc.

Sunt rosii si negre frunzele care zboara in jurul meu. Cele rosii imi inta in ochi si plang. Cele negre imi intra in suflet si raman acolo.

Sunt lungi si incete zilele si nu trec. Raman in arhiva, scrise pe foi verzi si subtiri.

Sufletul meu este ca al zmeului, departe departe, inchis intr-o pasare inchisa intr-un leu inchis intr-un balaur.

Telefonul suna dar niciodata nu ma cauta pe mine.

Gasitorii de suflete s-au ratacit sau au murit, incercand sa omoare balaurul. Nu a ajuns nimeni macar sa vada leul, sa-mi spuna si mie daca e mare si frumos. Pasarea e sigur mica si urata.

E frig daca inchid ochii si arde daca ii deschid.

Pamantul meu nu mai exista si soarele meu a explodat. Curand voi pluti si eu prin praful de stele, cu frunzele si petalele mele, iar foile verzi si subtiri care mi-au fost zile iti vor ramane tie, cititorule.

Planteaza-le la soare. Vor creste toate cartile frumoase din lume, si in nici una nu va scrie numele meu dar toate vor fi despre mine. Unge petalele cu miere, manaca-le pe cele albe si saruta-le pe cele gri. Danseaza cu frunzele rosii iar din cele negre fa ingrasamant pentru gandurile care vor fi.

Aminteste-ti de mine cate putin, cand e soare fierbinte si ti-e prea cald sau cand ploua si vrei sa fi tinut in brate.

In care carte m-ai gasit?