După ce am descoperit că viața nu are nici un sens, nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să-i dam un sens. (Lucian Blaga)



ÃŽn acest moment de suspans
cuprins între rădăcinile gândului
ce se zbate în nuanțe fauviste,
cuvintele tale picură aidoma
cântecului ce te poartă în timp...
cu acea inocență primară
printre hohotele scrisului meu.

Unele cuvinte, cu aripi istovite,
își lasă cadavrele trupurilor prelungi
peste armonia iubirii
țesută, ca o pânză de păianjen,
întinsă, ultimativ sacrificiu,
la picioarele clipei confuze care ne rănește.

Alte cuvinte se nasc
dintr-o margine a rostirii
cu brațele pline de gânduri
rostogolindu-se-ntr-un zâmbet,
la sfârșit de poem sprijinit
pe albul paginii atacată
de fumul țigării uitată-n scrumiera
uimită și ea în plină zi de Crăciun.