e ora trei în dimineața neocolită de dorință
și incursiunile privirii au ceva flămând
în deschiderea albă ca o metaforă
a coapsei dezbrăcate fără discernământ
la hotarul de goliciune se înfierbântă doar
ceainicul de pe ochiul aragazului alb gri
al atâtor zile numărate
… trei

doar trei putințe se mai ceartă pe un pat
deșelat de greutatea operațiilor banale
de adunat și de scăzut din rest
căzut mărunt la patul cu picioare
stă perna numărul unu ce a rămas
albă gri de atâta numărat
… trei

și trei credințe se adună la un ceai
ce cade frunză după frunză în ibricul alb gri
se duce și aroma cea de tei
în neputințele din dimineață
pe la trei.