Trecut-au ani, osutacinzecisinoua
De când văzu lumina-n Ipotesti
Al șaptelea copil, mlădiță nouă,
Al celor mulți, din neam de Eminești...

Porni de-atunci, Luceafărul, în grabă
Dorit de viață și de-nvatatura
Să știe tot, dar să și facă treabă
Și ne-punandu-i patimii, cenzură !

Poet dar și politician de geniu
Nu s-a lăsat și-a criticat în toate
Racile grele, ce străbat mileniu
Purtând cu toate, nume : nedreptate !

De dor și drag a scris în vers maiestru
Și-i greu ca cineva să-l egaleze...
În pieptu-i, inima-i zvâcnea buiestru
Și nimeni nu putea să-l cenzureze !

Dar anii trec...iar vremile se schimbă...
Câți astăzi mai pun preț pe poezie ?
Lumea e alta...nimeni nu se plimbă
La braț, spunând iubirii...gingășie...

De-i întrebăm pe mulți de Eminescu
Rămânem siderați, plini de stupoare
Când auzim că este doar un ...."escu"
Și-acela pus sub semn de întrebare !!!

Dar nu fi trist ! Așa a fost să fie !
S-o-ntoarce lumea din sălbăticie
Și te-or iubi, din nou, cu drag, Bădie !
Căci ce-i frumos, trăiește veșnicie !