"un poet nu omoară pe nimeni niciodată
ceilalți îl omoară pe el"- Gellu Naum


parcă toate luminile aveau voci convulsii o patrie a literelor o patrie de moment incoloră Haralambie povestea despre Rai
nu scoteam niciun cuvânt dar încă mai respiram iar asta era foarte important pentru noi
trăiam de ceva timp la marginea pădurii și la marginea apei semnele se arătau blânde uneori vânam vulpi
aveam umbre înalte cai mulți și negri dinți puternici aveam promisiuni pentru încă o tinerețe nouă și dreaptă
când am plecat mai departe știam că nu ne vom mai întoarce niciodată acolo
așa a fost

soarele suspendat mâna desena cercuri în apă muriseră toți peștii în zori
viața mă copii viața urla Haralambie ea nu ne va trăda ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat între timp
nu va pleca este a noastră a nimănui altcuiva este a cuvintelor noastre
a caselor noastre a trupurilor noastre flămânde bolnave și triste dar nemuritoare
viața mă copii viața urla Haralambie
așa a fost

era o fereastră care dădea spre canalul urât mirositor noi spuneam că suntem la veneția
un copac firav care stătea să cadă peste acoperișul spart noi spuneam că suntem la marginea pădurii
mai era și un pod peste care treceau oameni cu zâmbet de sticlă
firave anotimpuri am trăit noi acolo uneori spărgeam cerul în mii de bucăți a doua zi îl puneam la loc
și era bine

Haralambie purta cizme înalte și negre din piele crăpată avea ochi fioroși mâini subțiri care pictau îngeri
credea în Dumnezeu în Rai și în ce mai avea prin buzunarul său niciodată nu l-am văzut alb
purta mereu ca semn de recunoaștere un vultur pe umărul stâng și o raniță cu pâine uscată în spate
toți am mâncat din pâinea aceea a lui toți i-am ascultat cuvintele care veneau dinspre ape
lovea cu pumnul în masă și masa lua foc atunci în serile acelea de la marginea pădurii
1000 de globuri colorate începeau să alunece peste ape în fiecare glob dormea un înger pictat
și fiecare înger ne aducea aminte că avea să plecăm și de acolo
și că nu ne vom mai întoarce niciodată
așa a fost

viața mă copii viața urla Haralambie
(de parcă noi mai trăiam de parcă ea nu ne-ar fi trădat niciodată)
iar asta era bine
așa a fost

noi am plecat și nu ne-am mai întors niciodată acolo
doar Haralambie ne strigă uneori dinspre Rai că viața e a noastră a trupurilor noastre flămânde bolnave și triste
uneori pornim iar la vânătoare de vulpi iar cailor noștri le povestim despre pădurile prin care am trecut
le povestim ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat între timp

................................................



ascultă această poezie în lectura autoarei