Intotdeauna am crezut în gap-uri. Aceste abisuri ideologice între generații. De altfel, ele sunt semne de sanatate mintala pentru o lume ce incepe sa geama de atatea E-uri. Dar cred in aceeasi masura si in antinomii. Cand privesc peste umar la copilul care eram in 1988 vad un elev uscativ, cu o privire exoftalmica din dorinta acerba de a cunoaste lumea si de a fura un stilou chinezesc ce-mi facea cu ochiul. Un pusti care, intr-o clasa multietnica, astepta cu infrigurare sa-i vina randul la tortura educationala de pe atunci: intra medicul Beldiman in clasa, usor ametit, lasand in urma sa damful lacrimogen de rachiu si colonie ieftina de ‘dupa ras’. In mana tine o sticla de un litru, verde si lucioasa ca spatele mustelor de rahat. In interiorul sticlei, gaz lampant. Matura cu privire micii sclavi de pe plantatia clasei insalubre din ghetou. Gata! Azi m-a ales pe mine…damn!!! Sunt poftit pe scena din fata clasei, pentru vederea panoramica a celorlalti. Ajuns acolo, domnu’ doctor isi toarna cu ura proletara cateva zeci de grame de gaz in causul palmei si nici macar nu lasa sa i se scurga margaritarele de lichid infect printre degete. Incepe sa-mi faca frectie thailandeza, cum imi facea frizerita de la Ciufulici cand ii lasa mama ciubuc in buzunarul drept de la halat. Pentru cei care nu stiu, capul incepe sa devina o sfera de foc. Eram un sor mai aproape de Terra ca oricand. Printre arsurile de rigoare auzeam anemic, in slow motion, in voci distorsionate, cum se hilizeau de mama focului ceilalti colegi ai mei: paduchiosu! paduchiosu !De alfel si ei, saracii, recidivisti in disconfortul fizic numit educatia omului nou. Da. Un ghetou numit speranta. Alte vremuri, alti oameni. Acum acei pedagogi ar fi facut mai multa puscarie decat Treptow. Acum ghetoul alb-negru de odinioara a prins culoare. Acei pui de oameni tinuti in custi au rupt lacatele, lanturile. Am fost profesor de engleza pentru o scurta perioada la Scoala Generala Otilia Cazimir. Il vad pe Mihnea (un nume de putzoi pansat care era interzis in mahala si care vad ca acum e la moda). Emana inteligenta si curatenie. Perciunii lui sunt taiati cu precizie chirurgicala de lame germane. Parfumul e sutit de la taica-su sigur (cred ca e un CK sau Lacroix), ca nu i-ar ajunge nici 20 de alocatii ca sa si-l cumpere. Nici eu nu-mi permit asa ceva zilnic, doar daca mi-ar primi astia si bonurile de masa. Mihnea (ce parinti au putut pune numele asta ? bietul copil nu mai are nici o sansa sa devina interlop, doar o porecla l-ar salva) are imbracaminte casual asezata pe un corp bine construit si in varf, un craniu supradimensionat ce demasca un potential team leader de telefonie mobila. E mai mult decat bilingv. Vrajeste fetele in spaniola, povesteste de motoare si cai putere in germana si injura in engleza. Foarte agasant insa in comportament. Nu am mai vazut atata atitudine de la NWA si Jim Morrison incoace. La iesirea din scoala, lumea e pentru el un ring de dans, unde, cine nu danseaza e aruncat in culise, peste sufleur…Tonul din voce e departe de cel al gintei latine. Limba pe care o vorbesc mai toti ca el e un hibrid bolnav intre romana si rromanes: so masina ce are ala!, varta ce tupeu are!, ando glumeaua pe amarasteanu ala, he he he . what a wonderful world ! Odata ajunsi acasa, messenger. O mareata inventie ce permite autistilor sa tina disursuri despre integrarea sociala, badaranilor rubiconzi sa fie donjuani, ratatilor sa fie prosperi businessmeni cu poze de avatar modificate in Photoshop. Dar se comunica. Si asta ma exalteaza. La noi in ghetoul comunist comunicam prin soapte tremurande prin parcuri pline de coji de seminte si pe banci scrijelite de brisca. Apoi veneau parintii fetelor, le vorbeau trivial si le bruscau in fata noastra ca sa murim de rusine si noi si ele. Pedagogi ticalosi . In fata lui securistilor n-ar fi fost atat de cutezatori.
Azi, ma asez pe o banca electorala vopsita proaspat in parcul din Podu Ros, cu sapca trasa delicat pe frunte si scrutez cu privirea trecatorii. Imi place ce vad. Libertate.
Oricat de mult gaz lampant mi-ar fi turnat pe tartacuta doctorul Beldiman, oricat de anorexic eram si fizic si mental, am invins gap-ul. Caci a recunoaste ca ai o problema este un prim pas spre vindecare. Il iert pe Mihnea si pe toti ca el pentru galagia pe care o fac, il iert pe Beldiman pentru peruca ce-o port acum. Caci inteleg ca e mai buna o shawarma decat salamul cu soia, e mai buna o plasma decat un Diamant 253 alb negru, e mai bine sa-mi ascund ridurile in spatele cuvintelor electronice de pe Messenger mintind ca am 20 de ani, e mai bun de munca zilnica Mihnea decat sunt eu. He he he.