apropierea nu există

dacă răzuiești bine toate suprafețele
aluneci pe o pardoseală prea lustruită
- sau vorba ei un os extrem de sclipicios -
măduva lui fără dumnezeu
fără deschiderea largă a inimii

și dincolo persistă o falsitate savuroasă
o dulceață de nuci verzi la care nu mai râvnești
nu o mai poți înghiți
așa cum nu mai poți atinge un corp
iubit deja în altă parte
și care se apleacă spre tine
de parcă nimic nu i-ar fi decolorat prezența

nicio tresărire

un refuz o respingere sub pătura unei tragedii
- ce mai contează în câte părți -
o cvasirealitate mustind de înșelare
și te faci că nu știi

strângi toate scamele în ghemotoace mici mici
le dai foc
să ardă odată cu naivitățile pure și simple
credulitatea stupidă în care plutești
când ți se vorbește despre legături fără sfârșit
dar a doua zi ți se arată o altă suprafață
și nu mai este loc pentru tine

nu mai exiști