cu fiecare piatră tocită
voi înainta înspre
capătul celălalt

mai lipsește o legătură
doar una și voi avea
numărul complet

voi fi bătrân
lucrul cel mai firesc

cu gesturi împrumutate
o să să-mi beau cafeaua
lumina din veioză
se va stinge încet
și dincolo geamul
roua se va rupe
sub tălpi

insesizabil o să mă uit la ceas

ochelarii înveliți în aburi
îmi vor încetini privirea

nicio tresărire

înăuntrul meu aceleași întâmplări
aceleași atingeri dar dincolo
în mulțime cineva
îmi va contura mersul

în urmă încă o piatră tocită

trag perdeaua și încerc
să-mi amintesc dimineața
aceea cețoasă
în care bunicul
își adunase toate sentimentele

cotrobăi prin timp
ca într-o arhivă

și aștept