Putredul altar amirosea levănțica
în acea dimineață cu frunze uscate
și multe picături de ploaie,
cînd zgomotul marilor orașe
scotea fum prin inimile
prea obositelor castele.
Din nou cavalerul
cu armura ciuruită apare
și cîinele cu bube șiroind
peste ninsoarea albă, albă,
deasupra altarului
crucea din lemn de stejar
flutura coama unui armăsar
visat de o preafrumoasă domniță.

Și iar cavalerul
cu armura ciuruită apare.

Icoanele triste
privesc fețele buhăite
ale bătrînilor credincioși.
Lungi acorduri de orgă
și neauzite blesteme
în acea dimineață cu frunze uscate.

Vai, cîinele și ninsoarea!
Peste fața întunecată a unei biserici
aerul geme.
ÃŽn mijlocul altarului
cavalerul apare
ducînd de lanț
ninsoarea spînzurată în zori.

2.
Plîngeți, zîmbetelor cinstite,
fructele risipite mănîncă țărîna
și aerul, aerul
are o foame nebună de noi.

Sub candelabrele bătrînei biserici
umbra unui apostol
se-ntinde.
Ce zgomot mă arde
sub ochiul închis?
Ce inimi așteaptă
bătaia finală?
Roagă-te, preafrumoasă domniță,
aerul are o foame nebună de noi!

3.
La ora scurtelor simfonii
cineva mi-a bătut sfielnic
la ușă.

4.
Închidem pleoapele sparților ochi
și foșnetul suavelor baliverne
copilul nu-l mai simte.
Închidem pleoapele ochilor sparți:
cavalerul invită domnița
la dans.