iată cum drumul primește sens aprindem felinarele traversăm coline

spațiul devine o pată albă lăptoasă locuim în el ca în burta mamelor noastre
suntem doar noi aici mai fericiți decât zăpezile mai înalți decât strigătul dintâi

îți lipești fața de geam privești lung intens până dincolo
nimic nu vezi presimți întâi apoi redescoperi puncte luminoase incertitudini

o cămașă îmbrăcată la naștere
vuietul cuvintelor nespuse la timp soarele ascuns în barcă
dincolo de ape renunțarea vina și teama

sfârșitul nopților într-o gară sărind peste traverse din 2 în 2
voci aproape voci din ce în ce mai departe
există poduri există pasaje subterane compromisuri
sfori între cer și pământ
o mână albă acoperă strigătul
o mână albă prin ceață
se deschide somnul
în vis
milioane de ani și noi tot aici
în aceeași ceață aprindem felinare traversăm coline
frigul ne aduce aminte
e momentul să dăm iar foc pădurilor noastre

o nouă plecare spre insulă



ascultă poezia în lectura autoarei