Aștept să intri pe ușă
mai ușoară, mai transparentă
decât rochia ta de bemberg.
Să-mi vorbești cu vocea copilăriei mele
în timp ce strivești între degete
o floare de mazăre.
Să-mi povestești cum era pe vremea
când mă jucam în pântecul tău,
bezmetică, lovind din călcâie ca un ponei.

Lasă-mă să-ți dau târcoale ca un cocostârc alb
fâlfâind peste diminețile tale încrețite de tristeți.
Să mă rotesc în jurul tău
ca o libelulă de zăpadă,
să plutesc în parfumul de mamă frumoasă
rămas în faldurile goale.

Mă agăț ca o broșă de os în rochiile tale înalte.
Tot mai încăpătoare,
hohotele mele curg în râuri.
La fereastră,
cântecele noastre încuibate în frunze de mușcată.
Orele retezate cu foarfeca
și pișcătura rece a soarelui ultimei primăveri.