mai este un drum de străbătut peste o apă netrecută
de aceea frigul întotdeauna m-a găsit neajuns
ștergându-mă cu mâneca la gură de laptele ceții

unde-am oprit
nu știu –
grămezi de roți și cabluri
îngerii pendulează înaintea ochilor mei ca niște spânzurați
păsări negre le-au ciugulit ochii și câinii
le-au mâncat picioarele

oamenii le-au furat încălțările

și le-au pus
oasele tălpilor pe foc

dar nu ard

nu poți îngropa în propria cenușă
tot ce-ai iubit și n-ai sfințit mai departe trecând