În urma timpului am adormit
Pe ruinele întîmplării de a fi,
Reamintindu-mi cuvânt cu cuvânt
destrămarea.
E atât de liniște încât aud norii atingându-mi somnul,
„Nimic”-ul dispare, oglinzile Infernului mă inundă
cu reflexiile curbate,
vociferând lugubru aproape, departe…
nonsensuri eterne.

Stau în mijlocul Universului,
Uriaș Big-Ben pietrificat,
Sugrumându-mă cu propriul cordon ombilical
Invoc alienarea.
Am uitat…