Toți vrăjmașii tăi vor pieri,
întru necunoașterea Voii Tale!
și ne vei ridica, în Ierusalimul cel Nou,
Doamne, ne vei ridica!…
Yahve! Yahve! Yahve!(2)
Dumnezeule al Iubirii,
Cel ce ai rușinat războiul filistinilor!
Sub talpa lui David ascunde,
urma pasului meu …

l-ai sădit pe el în ceata apostolilor tăi
ascunsu-l-ai în coasta lui Adam Înnoitul,
în brațul lui Avraam și sub toiagul lui Moise
și, Doamne, el n-a priceput !…

Prin țărână cercetează-mă, Tată,
și voi învăța să port urmele degetelor Tale…
Pleoapa mea voi coborî
și voi suspina la auzul Numelui Iubitului meu,
Împăratul Cerului…

Început bun voit-am să pun
și ai slobozit Ochiul Altarului să mă cerceteze…
Am căutat sub crengile brazilor a mă ascunde
el încă-au ajuns și acolo…
sub stânci de-mi ascundeam osul,
chiar numele străbunilor maicii mele
l-ar fi căutat…
Trimite, Doamne, pasul meu în pustiu,
să nu se întineze Altarul Tău!(3)...
căci sărutarea meu l-a atins cu patimă…
și teamă mi-e că nu Te mai pot afla…

_____________________________________________

(2) Una din primele dezvăluiri ale numelui lui Dumnezeu s-a întâmplat în momentul în care, din Muntele Sinai, Proorocul Moise este trimis de Domnul să izbăvească poporul evreu din robia egipteană. La început Moise șovăie dar Dumnezeu îl
încredințează că va fi cu el. Nedumerit, proorocul întreabă cine este cel ce îl trimite iar Dumnezeu îi dezvăluie numele Său, Yahve, spunându-i: Eu sunt Cel ce sunt. Moise
vrea să se sustragă de la această misiune, dar Dumnezeu, prin folosirea prezentului(marcând tocmai prezența Sa în mijlocul poporului ales) îi dă puterea de a săvârși minuni: preschimbarea toiagului în șarpe, acoperirea mâinii de lepră, prefacerea apei în sânge. Moise încearcă iar să dea înapoi spunând că este gângav și nepriceput la vorbă. Atunci Yahve se mânie: „Nu-l ai oare pe Aaron, fratele tău? Știu că el vorbește cu ușurință... el va vorbi poporului în locul tău, ca și cum ar fi gura ta, iar tu vei grăi din
partea Domnului”.
(Versurile marchează noul legămănt al lui Dumnezeu cu omul, prin venirea lui Iisus, Dumnezeu al Iubirii, toate războaiele anterioare ale umanității devenind inutile).
(3) Altarul reprezintă un întreg univers, microcosmos al împlinirii sacrului pe pământ și în noi...Spre altar, se îndreaptă privirea și gândirea umană, în momentul săvârșirii
tainelor liturgice, dar spre altar se îndreaptă și liniile esențiale ale arhitecturii templului(în legea veche) sau bisericii (în vremea lui... Adam Înnoitul, omul salvat prin venirea Mântuitorului Iisus Hristos). Aici sacrul se concentrează cu cea mai mare intensitate,căci altarul împlinește sacrificiul suprem (prin jertfa pâinii și a vinului, a Trupului și a Sângelui lui Hristos). E centrul lumii noastre - spațiul jertfei în numele lui Dumnezeu,
dar e și loc și moment al unirii omului cu spirala ideatică (având conștiința necesității mântuirii), într-un act al spiritualizării progresive și ireversibile...(Versurile
sintetizează teama omului de a nu pierde idealul în lupta cu sărutările-patimi,simboluri ale cunoașterii senzoriale și nu raționale).