Închideți acum geamul vă rog
e suficient fum între pereții aceștia
încât să ne simțim dinții amari și pietroși
încât să ne plutească mâinile
și să ne caute lumina

să o vezi în rochia ei străvezie
alergând haotic printre noi
legată la ochi
și cu părul desprins
cu buzele verzi cu aromă de struguri
calcă prin așternut și pe fotolii
se oprește doar timidă
în spatele tău
să-și caute încă o bucată de zare

lumina de dimineață
scăldată în cuvintele voastre toate
până vă veți aprinde iar
vârfurile degetelor umplute cu tutun

atunci va începe să plângă și să țipe
ca un copil bolnav de singurătate
să își sfâșie trupul
și să zboare înapoi în oraș.