Cum stătea o ciocârlie
Diminețile-n pustie
Dezbrăcată ca o floare
La începutul toamnei

Cum stătea cu ciocul drept
Zburându-i penele din piept
Rostogolită după mere
Doi ochi ca bobul de piper

Sus în pomul fără glas
Își cânta un ultim vals
Azvârlită din câmpie
Despre altă ciocârlie

Copacul frunza și-a lăsat
Omagiu pentru cel plecat
În zările cu vișină de copt
Și vișinie

Cum s-a ascuns o ciocârlie
În aerul sedus de nor în sus
Pe marginea desenului de pe cochilie
În ecoul cuvântului deja spus

N-a mai cântat cum s-a cântat în lunci
Piciorul prefăcut îi stă în dungi
Și negrul din penaj s-a răsucit
Într-un vârtej de roșu otrăvit

Cum a mai stat o ciocârlie
Mândră și înaltă lângă vie
Sub cel salcâm pătrat în frunză
Cu umbra pe pământ rotundă

Și cum a stat fără pereche
Cum stă lumina fără pete
Cu ciocul drept și pana brună
Căzându-i umbrele în trepte

Cum stătea o ciocârlie
Albul îmi părea o pânză vie
ÃŽnvelindu-i trupul cel prelung

Cum spera o ciocârlie
Să-i vină altă ciocârlie
Să-și bată aripa în geamul
Ce-l formează zarea pe câmpie

Cum stătea o ciocârlie
Atrăgând pământul
ÃŽnspre sine

Cum stătea o ciocârlie
Sprijinită de o vie
N-o voi putea spune