Din ochii tăi fierbinți,
Lucide patimi sunt urâții,
Convecși fără de sfinți,
Își strigau durerea muții.

Și aripi din ei îți crescură,
Zburași cu-a mea suflare,
Și nimic nu mai avură,
Să-mi ceară-apoi iertare.

Năpădit,suflând din răsputeri,
Încep să văd deja uitarea,
Inconștient primesc vederi,
Deși pierdută-mi zarea.

Te-aud răcnind când ai pierit,
Pe nume m-ai strigat uluitor,
De-atunci toți munții au murit,
Și iată...și eu mor.

M-aștern pe rădăcini adânci,
Să-mi mai găsești un rost,
De-aș înflori eu dintre stânci,
Ca Roma ce a fost.