Sunt prost

În parcul florilor de tei
Te văd zâmbind întâia oară,
Acolo stai atât cât vrei
Și pleci când vrei fără să doară.

Sub umbră văd un chip frumos
De raze strălucind himeric,
Pe tine te visez… sunt prost,
Doar prostul crede-n vis feeric.

Fântâni înalță cântec dulce
Prin gânduri pustnice de dor,
Eu știu că drumul care duce
La tine e-mbrânzit de-amor.

Și știu că parcul are capăt
Și dincolo de el ești tu,
Mai știu că poarta are lacăt,
Pe cheie tu ai scris un “nu”.