Am visat....
Că te-ntâlneam pe străzi străine ființei noastre despărțite negreșit...
Umblând cu pas mărunt, apăsător, de griji împresurat
Strângeai flori de pământ în sufletu-ți cutremurat.


Eu te priveam cu puls crescând
Și norul se-ntindea urlând.
Peste pământul înegrit, sub cerul veșnic blestemat.



Mi-am amintit ...
Că-n părul răvășit purtai aceeași vară, același mai de portocali...
Și-n calea mea de-ai veni iară...
Aș plânge trist, apoi aș râde:
- Nu mai există iar- alt mai...
Cu nuferi galbeni, furați la nunta înmormântată sub un tei- cu floarea scuturată
Cu ani ce poartă urme pe lespedea de piatră...


Acum din viitor privesc și tac; cerul e roșu și așteaptă.
E dimineața obosită, din noapte cu grele încercări scăpată.
Cu cruci ce-așteaptă mântuirea,
Cu Mântuitori ce-asteaptă răstignirea.