sunt tânăr adică 23 și
mi-am văzut tatăl aproximativ de vreo zece ori,
de fiecare dată beat. într-o zi
s-a așezat în cădere pe scaun, a pus cotul
pe marginea sobei, și-a ars mâneca iar
în mirosul de fâș ars imprimat adânc
a întrebat: în casa asta nu se bea nimic
bunica i-a dat vișinată, îl privea rătăcită
eu tăceam, îmi era rușine, era un străin
ochii mamei sclipeau

2
prin fereastra autocarului oamenii
sunt grăbiți și urâți/ în
curțile cu flori, mașinile scumpe
și geamurile de termopan
ascund minciună și plictiseală.
mai nou visez
o garsonieră și o mașină micuță
să ies dimineața la cafeneaua din colț.
iubita mea să doarmă mult
să nu se trezească înainte de-a termina
eu
micul dejun, să nu întrebe
la ce te gândești?
de fiecare dată când
o privesc și nu zic nimic.

3
cu trei scaune mai în față, fata cu care
ne mângâiam organele genitale acum doisprezece ani,
fără să știm ce facem, cu fața albă ca varul
mă salută, zâmbind din obligație,
deși amândoi știm că la cel mai mic semn
s-ar îndrăgosti de mine instant.
cercurile din belți
sunt mult mai mici și mai rare,
fereastra s-a uscat, acum totul e mai limpede
autocarul acesta importat din japonia
e rigid și radioul merge prost
spațiul dintre scaune e foarte mic
mi-aș întinde picioarele, aș fuma o țigară
aș vrea să fiu strâns în brațe, aș vrea ca
domnișoara din față vopsită blond argintiu,
să-mi povestească întreaga ei viață.

4
plouă și belțile din asfalt se întind
ca niște pete pe creier, privesc oamenii cum se ascund
parcă fiecare strop le-ar lua
câte o zi din viață.
încă odată
m-am decis să mă las de fumat
să-mi iau carnetul
să-mi termin facultatea
neapărat.
azi mama m-a privit în ochi și
mi-a zâmbit.

în sfârșit sunt în cluj, aici oamenii
se înghesuie în cimitire
ca peturile pe someș lângă sala sporturilor