Amiaza s-a umplut de rugină
Ce s-a scurs pe primăvară – regină
Înveșmântată în solzi de frunze lucitoare,
Mireasă în rochie de zile și nopți atrăgătoare.

Asfințitul s-a uns cu smoală
Și înghite soarele sub o culme domoală,
Aruncă cu negru în lună satisfăcut
Și bate în ferestre cu un gest prefăcut.

Noaptea a pornit în voiaj prin orașe adormite
Și împarte maiestuos ale somnului ispite,
O fată își sparge visul cu o lacrimă,
Băiatul cade din vis și pune iubirii cratimă.

Zorii mestecă întunericul ațipit în auroră,
Înfașă lumea într-o pastă incoloră,
Avortează soarele și îl pun pe ale cerului scutece,
Ziua gravidă cu oameni își pipăie imensul pântece.

Eu smulg solzii reginei anotimp
Și-i admir corpul nimbat cu puber timp,
În ochii ei dansează lumina și cântă optimismul cald,
Eu de depresii mă dezbrac și în apa ei pură mă scald.