E intuneric in odaia ta micuta.

E frig,e gheata,e pustiu in camaruta.

Bucati fragile de tablouri frante pe pereti

se-anina-n golul crunt al unei triste vieti.


Decorul freamata,musteste-a nebunie

amar se varsa si arde-n carne vie.

E carnea dulce a trupului de lut,

e suflet trist,pribeag,pierdut in absolut.


Durerea creste si erupe-n vene,

imagini frante se astern in gene.

Iluzii sfaramate,iluzii ne-mplinite

se impletesc in hora unei imense clipe.


Si fumul se ridica de totul impresoara

si sufletul se-agita,se ineaca-n smoala.

Si rage ca o fiara demonic insemnata...

Se zvarcoleste-n patimi,urgie blestemata!


Suflet pribeag,rasfrant in palizi umbre,

in firmituri de groaza,in firmituri sinistre,

ce cauti cu-ndarjire in sihastria vietii?

De ce-ti se prabusesc,haotic,toti peretii?


Te pierzi in hora urii,a vinei,remuscarii,

stagnezi pe calea sumbra,penibil-a pierzarii.

Tu te dedai in cazna,vibrezi de neputinta,

pierzand a ta putere,pierzand a ta credinta...


Imensa-i lasitatea-ti,ingusta ti-e taria!

Scarboasa e alura-ti,napraznic-agonia!...

Suflet pribeag,te pierzi!Te pierzi in noapte!

Si-n camaruta ta raman-eterna moarte...