Pe umeri de îngeri
veniți în fereastră
în noaptea albastră,
un ochi mă veghează.
Și visu-i mai tandru,
în suflet sihastru
născând vii arpegii
în inima trează.

Cu-aripi de mătase
un cântec se zbate,
răsună-n unghere,
lumini răspăndind.
În liniștea nopții
vibrând, de neliniști
mi-apare-n retină,
un chip vălurind.

Și geana-l închide
în clipa furată
și-o lacrimă curge
pentru vis, prinos.
Când somnul mă fură,
pe-un cal nebunatec
mă-nchid într-un zâmbet
pentru Făt-Frumos!