E frig afară și e trist.
Răceala-mi intră până-n oase.
Și stau la mort și îl asist
Și-l rog profund, să nu mă lase.

El a plecat și-acum e vesel,
Căci moartea-i numai bucurii.
Un plâns păgân e pentru el,
Doar un surghiun, lipsit de veselii.

Mă doare-n inimă că m-a lăsat
Așa cum sunt ființă egoistă;
Și l-am rugat ca să mai stea
Să nu mă-n vălui cu hlamida tristă.

Apoi, l-am mai rugat dacă se poate,
Pe mine să mă ia cu el;
Căci sufletu-mi însângerat
Zvâcnea`n al vieții carusel.

El mi-a zâmbit condescendent,
Și-atunci am înțeles-ui firul;
Această viață-i un calvar,
Apoi urmează-și elixirul.

21.03.2009
Lucian Iordănescu