cum aș putea să dictez cuvinte,
acestui perete searbăd,
să le înțeleagă și
să le transcrie pe varul său mucegăit
ca inimi de pică, pictate pe cărți de joc
un risc evident, o mînă întinsă târziu.

de aici, din scaunul meu, mă gîndesc,
că nu ai înțeles cum iubesc, eu, mai simplu,
cum sărut eu, sau cum trag aer în piept,
mai greu,
cum privesc la culori, asteptând să mor
de acest dulce gust, de iulie-august,
acest vînticel firav, ce doare grav
și acest teatru pictat în negru-alb.

te simt, prin pînza asta care te împiedică
să mă vezi pe mine, așa cum sunt
cu fața mea posomorâtă și cu mâinile
pictate, pictând cuvinte... neînsemnate,
mi s-a zis, după o scurtă tragere de mînecă,
un 'te iubesc' de unde nu mă așteptam.