stau în genunchi deasupra cuvintelor
și ele se zbat sub înălțimea mea
ruptă în două
sub zilele mele bătute în cuie
le simt trupurile de copil îmbătrânit
răsucindu-se până trec de rotulă
de auz de văz de pipăitul oaselor înverzite
ies nesângerânde din trupul meu devenit
înserarea picturilor rupestre

timpul
țâșnește din mine roșu
neîmblânzit