Ma urc pe un munte
Imi fac pantofi din lemn ciobit
Ma tin de stancile aburinde
Si simt ceva in mine, care tipa fara voce
Un univers de fum apare si dispare
Precum un cer fara soare argintiu

Imi fac un chip de umbra
Asuns de privirea celor multi
Imi imaginez o lume in care toti sunt ciungi

Doar cei care ma privesc fara gand
Imi simt adevaratul eu, fantasmagoric
Sunt eu, cel care am rasarit acum, sau poate atunci
Sunt ei care au fost si vor veni doar dintr-un sens
Fara forma, fara o istorie cu picioare de lut

Colivia de aur ma strange
Si construisc in jurul meu schele de cuie
Ma inconjor cu ele, si imi sfasaie trupul
Si visez, ca odata, o sa ies din colivie
Sper sa ajung, sper sa ma trezesc din agonie