Încalț razele asfințitului
La picioarele de dor înflăcărat
Îndemn Eul să renască
din praful ruginit de neviață.

Mi-e cântec înălțarea
Prin fior nestemat
Mă vremuiesc
Și din dureri stridente
Mă rearmonizez
În dulci urcări ale plutirii
De boboc.

Câtă dragoste aurată e-n jur!

Un pur de cer senin,
și o sărutare de vânt
cu dragoste lăsată
pe-a mele plete
proaspăt răsfirate.

Aud liniștea
Unui cânt de bucurie
A vie prezență
Își zboară pasărea cântul.

Jos, în susul oglinzii,
E paradisul:

Un tramvai, sens al mișcării înainte...