am un tei am un tovarăș de proximitate
lîngă blok un tip înalt și balșoi
de cîte ori ies în balcon să iau aer cu pipa
mă amețește îl întreb ce să mai zăpăcim
de parfum draj tovarăj gică tace
în general îi trec păsări prin cap își ține
creanga streașină la frunte se leagănă
și-mi face subtil cu ochiu’

are niște ochi de camuflaj
uneori e o lumină în ei de parcă
răsare clorofilă din soare

vecinii șoptesc pe ascuns „a crescut feroce”
(gică spune că sunt cîini răpciugoși
și pestilențiali care se pișă la rădăcină)
ei spun că riscă să cadă pe blok și ehee
riscă pe mama lor de meschini

gică e un deosebit de galben-verzui
în ordinea fenomenelor

văzuți la microscop toți suntem mici ticăloși
de diverse calibre
avem impresia că jupînii ne scuipă distrați
direct în creștetul capului
așa că învîrtim găinării mărunte
să nu se sesizeze din avion

io cred că gică ăsta al meu rîde
de toată insatisfacția de boala esențială
a spaimelor noastre

știe că mai sus de el nu e nimeni
așa plouat cum e și ascuns sub iarbă
dar dacă prin nuștiuce minune ar fi
și-ar ține creanga streașină la frunte

așa amical și bio-zeiește
cum mă tot zăpăcește gică pe mine
io cred că i-ar zîmbi