Supărările iubitei mele sunt ca agrișele,
Câteodată dulci, dacă sunt copilărești,
Altădată acre, dacă sunt mai serioase.

Înainte de ea, nu știam ce-s agrișele.
Undeva adânc, intuiam că acrul trebuie să existe și că are un sens,
Dar credeam că totul trebuie să se reducă la dulce,
Și cel mai indicat e să consumi căpșuni, zmeură, pere sau alte ridicătoare de glicemie.

Cristina m-a învățat,
Că dulcele nu e o nevoie,
Ci o recompensă după ce ai strâns ochii de acru
Că una fără alta aduce plictiseala,
Că fiecare e condiție pentru cealaltă, pentru echilibru,
Că agrișele sunt cele mai gustoase fructe ale unei supărări,
Și că se pot mânca,
Doar sub Soarele luminos,
Al unei iubiri curate.