E frumos afară și durere în mine
Nu înțeleg ce,cu mine, se petrece,
Știu doar că nu poate fi de bine.
Înăuntru mă simt foarte rece.

Ce rost mai are sa mă opun
Timpul devine văduva neagră,
Veninul dulce amărui este bun,
Mă hrănește cu o ură tot mai rară.

Precum Sisif am învațăt cu greu;
Să mă las dus de valul vieții
Și am să mă lupt cu el mereu,
Dar n-am să uit de apa tinereții.

Am să împing bolovanul din drum
Niciodată nu am să mă mai las,
Din întuneric se aude... BUM!
Mă apropi de ea,dar am zis pas.

Simt că mă apropii de marele final
Și încep să măresc pasul tot mai mult
Vreau să pot să ies rapid din banal,
Dar încă nu-nțeleg acest călduros cult.