Un fum de țigara se risipește-n vânt
O inocență rară piere pe pământ
Un zâmbet ucis se inneacă-n lacrimi
Doi ochi căprui se ascund in patimi...
Razele solare mă invăaluie-n umbra -> sufletului rece
Picături de ploaie se aștern acuma
În cavoul morții;ultima clipă trece!
Sufletul il las in lucruri părăsite
Inima o iau in locuri negândite
Un sentiment m-apasă de vinovăție
Pt ca-m uitat de copilarie
Un apus de soare ,răsărit in zori
Tulbură-n mișcare sute de fiori
Înghețat de teama de singurătate
Adorm gândindu-mă la etenitate.
Nu demult zburdam printre prieteni sute
Dar acum nu am decât gânduri șute
Clipele frumoase au trecut in zbor
Sufletul rămâane pustiit și gol.
Dacă pe pământ există cineva
Capabil să-mi răspundă
La întrebarea care demult mă frământă;
Copil fiind visam maturizarea
Și acum mă-ntreb,dar nu știu răspunde
Sufletul mă doare și cad lacrimi blânde

Când am încetat să mai fim copii?
Când am încătușat ochii cei zglobii?
Când am renunțat la visele târzii?

În sufletul meu gol se zbate o ființă
Maturizată-n taină mai are o dorință

Să mai poat-odată să se-ntoarcă-n urmă
În timpurile-n care se pierdea in umbră
Să mai poat-odata să mai strângă-n brațe
Ființa ce-i dădea sute de speranțe
Să mai priveasc-odată lumina dimineții
Să vadă ce-a făcut pe tot parcursul vieții
Odată să se-ntoarcă în timpul care-a stat
Oprit in loc și-a așteptat
Călătorind cu el să zboare
Pe cărări nemuritoare.
Acea ființă mică moare...

Îmi cade-o lacrimă de dor
Și privind spre viitor
Rămân în lacrimi,cad de dor...
De-acel copil pe care;
-l-am ucis in interior
Îmi mai rămâne-o constatare
Pe veci voi fi tot
VISATOR!