Copacul, fără de care
E tristă și steaua de argint,
E-aproape de mine și pare
Că mângâie cerul zâmbind.

Îmi ninge flori albe în plete
Și-arome neștiute mă-mbată,
O ramură urcă spre stele
Și ploaia de-argint îmi cade pe fața.

Copacul, fără de care
Trecutul meu e doar un vis,
E-acolo, pe-aceeași carare-
O lacrimă topită-n surâs.