Ei s-au născut pentru a suferii
Și nu au nici măcar copilarie,
Văd numai arme-n loc de jucării
Și parcă-s condamnați la sărăcie.

Au casele săpate sus în munte,
Este incertă ziua lor de mâine,
Fac ore-ntregi pe pantele abrupte,
Când merg în sat să cumpere o pâine.

În lumea lor lipsită de culoare,
Se duc la școală, zilnic, fără ghete,
Cu un ghiozdan primit din ajutoare,
Cu un creion și doua-trei caiete.

De mici sunt învățați cu greutatea,
Războiul face parte din decor,
Un vis frumos le este libertatea,
Au și ei, totuși, demnitatea lor.