zâmbetul ne înghețase pe chip
și dacă nu ar fi venit cineva să ne sape mormântul
am fi rămas în rigiditățile noastre convenționale

ceva clorofilic ceva prea vegetal
ne fura trupul din carne
eram iedera grea pe acoperișul de sticlă
tu cântai ceva simplu ca un copil
un cântec de primăvară
eu înfloream
apoi îngropam floarea în zid

într-o seară m-ai făcut mireasa ta
nu era nici o sărbătoare
doar goliciunea noastră stingheră
ardea ca un foc pe un deal

în fiecare zi îți recitam din durerea mea suspendată
tu îți astupai urechile cu pletele negre ale neșansei
credeam că pot să mor în orice zi
dar nu am murit ci am început să zâmbesc
în tine viața se făcuse un ghem
nu se mai înțelegea nimic
dar puteam să ne spunem pe nume