Mai îndoim genunchii după o floare
Să nu ne prindă gândurile-ntoarse,
Deși sub rujul buzelor se moare
La fel de crud ca-n sufletele arse.

Privim prin gări cum trenurile pleacă
Rămâne un iz de dragoste dulceagă,
Risipind prin inimi o pulbere săracă,
Plătim tribut minciunii ce ne leagă.

Mai înnoptăm pe holul de sub scară,
Blestemând lumina ce cade de pe trepte,
Îmbrătișem plăcerea si coaja ei amară
Ne prinde prea târziu-n fapte înțelepte.

Încețoșăm iubirea c-o umbră de vocale
Pentru tăcerea care o-nghite neștiută,
Scurtăm chiar depărtarea pornirii vericale
Și mai trăim o noapte de vrajă prefăcută.