Disperarea lăuntrului
Cântă, ca firele de nisip,
Sub unduirea crâncenă a lunii,
În valuri de ceară.

Ghearele singurătății
Își încolăcesc lianele
În jurului crâmpeiului de fleică,
Din care cu poftă, suge pământul.

Eu căutând răspunsuri
În crăpătura rănii deschise.
Și lama, da lama
Mușcând din albastrul catifelat.

Părerea ta de rău
E seva din care se naște
Sâmburele dimineții.
Ai o părere?